George Simion a inventat o morală nouă: penalii se împart în două tabere. Cei care îți pun casa la dispoziție pentru ziua de naștere sunt „oameni de bine”, nedreptățiți de sistem. Ceilalți, care nu donează și nu te primesc în vilă, sunt „hoții” de la tribună. Prietenia dintre Simion și Gruia Stoica a înflorit exact pe această logică — omul condamnat pentru cumpărare de influență e acum „prietenul nedreptățit”, iar cei care îl critică sunt dușmanii neamului. Nu contează că justiția l-a condamnat cu mult înainte ca Simion să-i calce pragul; contează că i-a deschis ușa pentru petrecere. Așa se naște un suveranist: cu o listă de penali buni, care îl primesc în casă, și penali răi, care nu fac donații. Pentru Simion nu contează dacă procurorii au dreptate; contează doar cine îi este prieten și cine nu.
